Perceptia cainelui despre mediul inconjurator este una bazata strict pe experiente senzoriale si instinct (reactiile instinctive fiind rezultatul mostenirii genetice).
 
Spre deosebire de viziunea umana asupra mediului, in care lumea este definita cu ajutorul reprezentarilor si memoriei vizuale, in universul canin lumea este definita primordial prin mirosuri, acesta fiind simtul cel mai dezvoltat al unui caine.
 
Capacitatea puiului de a se adapta si de a se integra in noua lui familie depinde in mare masura de modul in care membrii acesteia reusesc sa comunice cu cainele prin „limbajul trupului” (gestica, atitudine, etc), precum si de constientizarea pozitiei sale ierarhice. Cainele poate detecta stari si emotii atat cu ajutorul mirosului (care se modifica datorita proceselor bio-chimice ce insotesc manifestarea emotiilor), cat si cu ajutorul asa numitului limbaj semiotic, urmarindu-ne pozitia corpului, gestica, mimica si atitudinea.
 
Cainele priveste familia ca pe o haita, adaptandu-se, actionand si reactionand in conformitate cu regulile acesteia.